marți, 3 mai 2011

Hop, mai una!


Îmi fuge timpul din faţa ochilor, efectiv îmi alunecă printre degete. Simt că îl pierd repede, că nu îl pot controla. Hop, a mai trecut o secundă! Hop, mai una! Hop, încă una. Şi nu am ce să îi fac, o dată ce mi-a scăpat, e imposibil să îl mai prind înapoi. E ca şi cum aş avea un butoi cu o mică spărtură la fund. În mare e încă plin, dar când mă uit jos la cât s-a scurs şi încă se scurge, îmi pare că mi-a rămas atât de puţin.
Şi întotdeauna te gândeşti spre viitor, că abia aştepţi să vină vacanţa sau că abia aştepţi să vină ziua ta, sau să treci peste teze. Te gândeşti că vrei să treacă timpul cât mai repede ca să ajungi acolo. Dar apoi dai cu capul de un semn, cam cum am dat eu azi, şi realizezi că "Băi, nene, ce a mai trecut timpul...". Parcă săptămâna trecută începeam clasa a XI-a cu gândul că "Ah, stai că abia a început şcoala. Mai e foarte mult timp până la sfârşitul anului şcolar, până în mai-iunie". Dar ia uite cât de repede a trecut! Vara bate la uşă, iar ultimul an de liceu e la doar câteva răsfoiri de pagini de calendar. Acum realizezi că de fapt nu îţi doreşti să treacă timpul cât mai repede, şi parcă vrei să te ţii şi cu dinţii de el, de puţinul care ţi-a rămas. Însă în zadar. Timpul nu costă nimic dar, în mod ironic, e cel mai de preţ lucru.

Ah, da. Era să uit. Până la urmă de care semn m-am lovit eu cu capul azi? Păi, azi împlinesc 6500 de zile de când am văzut lumina pentru prima oară. Şi nu spune că nu e cine ştie ce, că sărbătoreşti 500 de zile de viaţă mai rar decât ziua de naştere, iar mia de zile cam o dată la 3 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu