Exact

În urma unei sesiuni de discuţii foarte interesante la o cafea despre tot felul de filozofii, am decis să împărtăşesc şi cu tine, cititorule de blog, unele idei.

Era vorba despre cel mai interesant, complex si necunoscut lucru care a existat vreodată: creierul. De fapt, nu creierul în sine, ci mintea, conştiinţa, gândurile omului. Aşa am ajuns să vorbim despre faptul că, din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să înţeleagă cât mai bine lucrurile din jurul lui. Astfel, ne-am dezvoltat un vocabular complex prin care putem comunica, am progresat în domeniul ştiinţelor exacte, am inventat matematica, chimia, fizica, totul pentru a ne putea explica cât mai bine lumea. Omul a avut mereu tendinţa asta de a structura totul, de a împărţi în categorii, de a defini lucrurile exact. Am stabilit un sistem numeric, un sistem de măsurare a obiectelor în volum, greutate, lungime, un sistem de litere şi cuvinte, un sistem de măsurare a timpului în ani, luni, săptămâni, zile, ore, minute, secunde. Am descoperit tehnologii în domeniul mecanic, electric, calculatoarelor, care se bazează pe organizarea şi procesarea unor informaţii cu ajutorul numerelor.
Tot ceea ce facem trebuie să fie clar pentru noi. Chiar sentimentele le-am împărţit, le-am clasificat şi le-am ordonat. Am inventat psihologia ca să putem descrie exact modul în care gândim. Am dezvoltat o societate, o economie, legi, şcoli. Ne-am impus buletine de identitate, coduri numerice personale, fel şi fel de documente pe care să le stocăm în baze de date pentru a controla şi a ştii ce face fiecare individ.
Pentru noi, nimic nu trebuie să rămână relativ, misterios, necunoscut, neexplicat...? În ce lume bizar de organizată trăim?

Obişnuinţe

Obişnuinţele sunt bune. Ce ne-am face fără ele? Ne aduc aminte să închidem uşa după noi când plecăm de acasă, să ne facem rutina de dimineaţă, să tragem apa la WC, să salutăm când întâlnim un cunoscut pe stradă, să punem mâna la gură când strănutăm, să ne uităm în stânga şi în dreapta înainte să traversăm strada şi muuulte altele. Putem să ducem conceptul şi mai aproape de rădăcini dacă luăm în considerare faptul că obişnuinţa este rezultatul învăţării prin repetiţie. În felul acesta, putem să scriem pagini întregi fără să ne gândim cum se face o anumită literă, putem să urcăm scările fără să ţinem evidenţa cărui picior urmează să îl ridicăm şi putem să facem calcule simple precum 6 * 4 fără să mai stăm pe gânduri. De asemenea, obişnuinţa ne face să ne simţim confortabili şi în siguranţă, ca acasă.

Toate bune şi frumoase, nu? Hai să facem un simplu test. Încearcă să îţi aminteşti ultimele trei dăţi în care ai intrat în casă. Modul în care ai scos setul de chei, ai băgat cea potrivită în uşă, ai învârtit-o şi ai deschis uşa. Ceea ce ar trebui să urmăreşti pentru a fii sigur că îţi aminteşti bine, sunt detalii precum găsitul cheii potrivite din prima, bagajele pe care le aveai în mână, locul în care ai pus după aceea cheile... Haide că doar s-au întâmplat de curând, nu? E vorba de numai câteva zile în urmă.

Hmm.. Parcă îţi aminteşti ultima oară, penultima ţi-o imaginezi dar nu eşti sigur dacă te gândeşti la cea care trebuie. Antepenultima... nici nu ştii când a fost.
În fine, asta nu e ceva important de reţinut, dar din exact acelaşi motiv nu îţi aminteşti ce ai mâncat acum două zile la prânz, sau cu ce te-ai îmbrăcat săptămâna trecută. Sau ce ai făcut acum 2 săptamâni joi seara, cum ţi-ai petrecut ziua de acum fix un an, cum a fost Crăciunul din 2007? Dintr-o dată obişnuinţa nu mai e cel mai bun prieten al tău. Nu îţi aminteşti decât dacă ai făcut ceva care să iasă în evidenţă. Ai uitat zeci de dimineţi în care te-ai trezit şi ai urmat aceeaşi rutină. Din cauza asta avem uneori impresia că timpul a trecut prea repede, fiindcă pur şi simplu nu ai amintiri distincte care să îl umple.
Concluzia? Păi, nu sunt sigur. Unele obişnuinţe sunt folositoare, altele nu prea. Bine ar fi să îţi dai seama care cum e.

Dar nu orice cuvinte

Sunt sigur că toată lumea are momente în care îşi aminteşte involuntar clipe din trecut. Câteva din cele mai frecvente chei de întoarcere în trecut sunt melodiile vechi, fotografii sau întâlniri cu persoane despre care credeai că au rămas acolo unde le-ai lăsat ultima oară. Însuşi inegalabila curăţenie îţi stârneşte nostalgia atunci când dai peste o hârtie îngălbenită de vreme (bine, nici chiar aşa veche) care poartă o întâmplare amuzantă asemenea unei fotografii, sau un ursuleţ de pluş fără de care nu puteai dormi, sau o haină purtată pe la o petrecere de care mama nu a aflat nici până azi... În fine, fiecare cu ale lui.
Însă nu cred că v-a trecut prin cap că se poate face o retrospectivă a timpului cu ajutorul unor cuvinte şi expresii. Dar nu orice cuvinte, ci cuvinte celebre, folosite excesiv o bucată de timp. Probabil că nu ai înţeles mare lucru dar aruncă un ochi peste următoarea "axă" a timpului, care începe cu prezentul şi se termină la o aruncătura de băţ în trecut.

"ce satan e mega mucul ăsta?", etnobotanice, aripi picante, "nu ştiu d-astea", "perversă ca pe târgu ocna", "2 cai frumosh", "aicişa", "Moş Crăciun şi prietenii săi", "extorsiunea degajamentului", Nikita, Naomi travestitul, Elodia, emo, "blană!", "mega!", "mane!", "ia uite la al meu/a mea" , "omu' meu!", "mama ta e ţigan?", lol etc.

Cred că acum înţelegi ce vreau să zic. Cuvintele astea fac parte din istoria anilor 2006-2011 şi nu o să se oprească aici. Multe altele sunt "pe vine"...

O parcare goală, o lună plină

Din seria "gânduri filozofice în timpul liber"..
Am reuşit sa fac o clasificare simplă a lucrurilor: cele care le vrei pline şi cele pe care le vrei goale. De exemplu..

Vrei o bere plină,
dar o fată goală,
un portofel plin,
un autobuz gol,
un rezervor plin,
un desktop gol,
o baterie plină,
o plajă goală,
o seară plină,
un coş de gunoi gol,
un frigider plin,
o parcare goală,
o lună plină,
adevărul gol,
jumătatea plină a paharului.
Cam aşa vrei lucrurile.
Dar mai citeşte o dată lista golind plinurile şi umplând golurile, şi o să vezi o variantă mai realistă.
Aceleaşi lucruri, dar cu totul altă senzaţie.

Mă gândeam că...

Mă gândeam că trebuie să zic câteva cuvinte de început.
Mă gândeam că asta e o postare care ţine locul clasicului Hello World.
Mă gândeam că vreau să zic şi eu una alta, şi facebook-ul nu îmi oferă destule caractere într-un post.
Mă gândeam că dacă toată lumea îşi face blog, să-mi fac şi eu unul (da da ştiu.. nu trebuie să mă arunc in fântână dacă restul se aruncă..o să ţin cont de asta când mă apropii de fântâni).

Şi mă gândeam că nu o să mai încep cu "mă gândeam că" viitoarele postări, că doar se vede şi în titlu şi în adresă.